Fostul atacant de legendă al celor de la Manchester United și Liverpool, Phil Chisnall, a decedat la vârsta de 78 de ani.
El rămâne și în prezent cel mai recent fotbalist care a făcut schimbul între cele două mari rivale din Premier League.
Celebrul vârf englez Phill Chisnall a semnat primul său contract de profesionist pe Old Trafford, în noiembrie 1959, și toți managerii importanți de la acea vreme, printre care faimoșii Bill Shankly, Matt Busby și Alf Ramsey, i-au prevăzut un viitor strălucit noului copil minune de la Manchester United.
Chisnall s-a transferat la rivala de moarte Liverpool în 1964, fiind și azi cel mai recent jucător din istoria celor două cluburi care face această mutare.
Atât United, cât și Liverpool au transmis condoleanțe familiei și prietenilor lui Phil Chisnall și au ținut să îi aducă un omagiu celui care a fost unul dintre fotbaliștii emblematici al celor două mari rivale.
Un comunicat al grupării de pe Old Trafford a anunțat dispariția fostului atacant al lui United: „Cu adâncă durere am aflat de trecerea în neființă a fostului jucător de la Manchester United, Phil Chisnall, care a murit la 78 de ani. Phil, un produs al faimoasei academii de tineret a clubului nostru, a atras atenția specialiștilor ca fiind unul dintre cei mai promițători tineri talentați ai generației sale și a jucat pentru prima echipă a lui United între 1961 și 1964, înainte de transferul său la Liverpool”.
Rivalii de pe Anfield au scris la rândul lor: „FC Liverpool deplânge moartea lui Phil Chisnall, în vârstă de 78 de ani. Fostul atacant a fost adus de la Manchester United de către Bill Shankly în aprilie 1964 – ultimul fotbalist care s-a transferat direct între cele două cluburi rivale – și a marcat două goluri în cele 9 meciuri jucate pentru The Reds, printre care și cel din victoria din deplasare cu KR Reykjavik din Cupa Campionilor Europeni, din august 1964. Gândurile tuturor celor de la FC Liverpool sunt la familia și prietenii lui Phil Chisnall în acest moment trist și dificil pentru ei”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER